Vinovatii...nevinovate

           

        Ziua incepe intotdeauna cu momentul de senin, cu zambetul abia schitat dintre asternuturile calde, cu mintea goala si inima batand cu impacientare...pentru ca se iteste deja primul gand. Oricare ar fi el, primul gand ma tulbura si ma arunca in real, ma ascund inca putin dupa pleoape, ma trezesc incetisor dupa cateva clipe de alint.

          Sunt zile care-mi vorbesc de la prima "intrevedere", sunt zile care-mi povestesc despre neprevazut...

          Precum se intampla adeseori, eram preocupata, cu ceea ce faceam, cu ceea ce spuneam sau ce gandeam de fapt.

          Mereu mi-e plina Clipa si ma invadeaza, rareori pot sa traiesc tacand si sa vorbesc zambind si cred ca doar asa reusesc uneori sa ma sustrag contextului si sa ma am doar pentru mine pentru a savura linistita detaliile si nuantele.

         Intrun astfel de moment te-am zarit, te-am atins cu privirea si am trecut mai departe...dar mi s-a strans fiinta dintr-un spasm de bucurie interioara copilareasca si-am revenit asupra ta cu mangaierea genelor mele...avusesem tot timpul sentimentul ciudat cum ca as cauta ceva.

         Mi-ai sesizat trairea si mi te-ai supus timid, astepand in tacere reactia mea, mi-ai cuprins ochiii supunadu-ma cu totul, la randul tau. M-am apropiat cate putin nevenindu-mi sa cred ca gasisem ceva ce inca nici nu eram chiar convinsa ca as cauta. Mi-am rotunjit privirea si dintr-odata zambetul mi s-a raspandit in toata fiinta, te-am atins iar tu te-ai desfacut in mii de senzatii de matase. Te-am respirat si mi-am apropiat buzele cu teama de a nu strivi clipa magica, intre ele.    

         Senzatia a fost calda si dulce, asteptai frematand...te-am luat usor pe varful limbii si te-am strivit cu tandrete in cerul gurii...mi-ai patruns in interior si te-ai prelins cu blandete pretutindeni ca apa vie. In aerul pe care il respiram, in toate celulele care ma alcatuiesc, incalzind si umpland fiecare coltisor al fiintei mele, cine stie de cand uitat, rece si gol. Te simt si acum, asa cum te-ai abandonat intr-o totala daruire, cu gustul inconfundabil de...brun, aromat, dulce-amarui, facand mici artificii de senzatii intre buzele mele...

         Astfel de clipe nu se pot confunda niciodata, alcatuiesc nuclee de fericiri in jurul carora graviteaza fiinta intreaga.

P.S.: Astazi am primit in dar o tableta de ciocolata aerata, mi-a adus cateva clipe de fericire atat de profunda si pura, incat n-am rezistat sa nu scriu despre trairile mele. Mananc ciocolata foarte rar, insa astazi as fi mancat toata tableta daca nu...mi-ar fi fost mila de sacrificiul ei, desi stiu sigur ca ar fi fost total...

Declaratia drepturilor barbatului si ale femeii in dragoste

"A te intalni

fara a te restrange

A te dori

fara a te lua in posesie

A-ti vorbi

fara a te stapani

A-ti marturisi

fara a ma trada

A te pastra

fara a te devora

A te ajuta sa cresti

fara a te pierde

A te insoti

fara a te pazi

Si a fi astfel, eu insumi

In miezul tainei tale..."

Jaques Salome, sursa: http://www.jaques-salome.ro/

Cu sufletul la vedere

          

“Copilul rade: intelepciunea si iubirea mea e jocul!

                     Tanarul canta: jocul si intelepciunea mea e iubirea!

                                          Batranul tace: iubirea si jocul meu e intelepciunea!”

           Mai intai ai fost Tu, copilul...care priveai totul asa precum era, neinfluentat, pur, prezent, cu o infinita iubire inocenta. Puneai toate la locurile lor pentru ca lumea ta nu era inca impartita in sus si jos, bun si rau, trecut si viitor. Nu exista in mintea ta termeni de comparatie, in tine erai doar TU si asta iti era suficient...si nu puteai sa traiesti nici macar o secunda fara iubire! Modul tau de a trai era jocul si bucuria.

           Nu stiai sa te exprimi prin cuvinte ci prin stari, si nu stiai sa aplici filtre, sa pui bariere, sa cenzurezi, sa disimulezi. Erai fascinat de tot ce te inconjura iar bucuria cunoasterii creea in tine universuri de explozii de fericire. Fiecare zi era pentru tine Lumina noului inceput....

            Pe masura ce ai crescut mintea ta a imprumutat, mult ajutata si sustinuta de tot ceea ce te inconjura, tipare de judecata si astfel ai inceput sa imparti lumea in alb si negru, sus si jos, bun si rau indepartandu-te cu repeziciune de puterea de a nu judeca. 

           Ai invatat ca "trebuie"... sa inveti, sa fii bun, sa stii, sa poti, sa faci. Trebuie sa cresti mare si sa inveti bine, sa stii si sa poti face lucruri importante si marete pentru a fi "cel mai"...Si ocupat fiind cu atat de multe lucruri, pe care trebuia sa le faci, ai invatat ca poti sa respiri si sa traiesti si fara dragoste...Ierarhia fireasca a lucrurilor se rasturna deja, prima respiratie a fost mai grea, apoi zeul ratiunii, incet si temeinic, a inceput sa lucreze in tine, fara mila...impotriva-ti.

          Fara putinta de scapare, in tine s-au nascut asteptarile, anticamera suferintelor viitoare. Apoi visele in care n-ai mai avut puterea sa crezi, au cazut strivite pe jos...dand astfel aripi iluziilor si dezamagirii. 

         Cuvintele au inceput sa-ti fie stramte si de neinteles, incercai sa cunosti totul intro zbatere disperata de a te afla pe tine, zorile noilor inceputuri  au inceput sa te inspaimante din ce in ce mai mult...

         Ti-ai insusit o realitate cenusie in care te-ai incatusat de buna voie incercand sa pasesti fara ezitari, strivind in interiorul pasilor tai bucatele mici din tine, cu un zambet stramb dar clar conturat pe chip, cu privirea goala arnuncandu-se departe in viitor...Drumul acesta care duce spre nicaieri...

         Nimic rau in toate, in primul rand pentru ca raul nu exista, dar mai ales pentru ca nici un pas nu-l faci la intamplare, nimic nu este gresit ci totul inseamna invatare si tot ceea ce cream si traim este pentru desavarsirea noastra.

         Nimic pierdut, sufletul iti ramane credincios pentru totdeauna si te urmeaza pretutindeni. El poate oricand sa se poarte la vedere, el nu cunoate frica si judecata, de la el vei primi aripi si putere ca sa zbori.

In tine exista un copil care poate sa-ti redea oricand vei voi Inocenta, care abia asteapta sa se joace reusind in mod natural sa se extraga oricarui context si sa se bucure. Tu insuti esti o minune a Creatiei, depinde doar de tine sa traiesti propria-ti fericire de a fi. ACUM.

Cine esti tu!?



"Când mă va chema la El în clipa Judecăţii şi mă va întreba: "cine eşti?", îi voi spune: "lasă-mă să-ţi spun mai întâi pe cine am iubit, apoi îţi voi mărturisi de oamenii care m-au iubit ei, şi în cele din urmă ai să cunoşti cine am fost."

Horia-Roman Patapievici

Suflete aristocrate

            
             Multe sunt locurile de pe lumea aceasta pe care mi-am dorit sa le cunosc, cateva doar cele pe care am si reusit sa le vizitez.
Pe unele le-am descoperit din dorinta de explorare, la altele am mers ca la biserica, in rugaciune, dintr-o chemare interioara mai puternica decat trupul meu.
             Un astfel de loc este Balcic, aflat in timpul copilariei mele, din carti. In mod misterior si puternic "chemarea" acestui loc a ramas in sufletul meu vie multi ani si am avut bucuria sa o urmez si sa o indeplinesc. Nu stiu ce legaturi subtile are spiritul meu cu acele locuri, cert este ca revin acolo cand nici nu ma astept si ma regasesc intr-o stare sufleteasca tulburatoare de comuniune cu pamantul si locul acela. Am revenit la Balcic de curand si observ fara mirare ca "soaptele" acelui loc se fac auzite in mine si acum, imi vorbesc despre managiere si iubire, despre viata vesnica si moarte efemera.
Redau un pasaj din testamentul "inimii de aur a Romaniei", fara absolut nicio legatura cu rangul si statutul persoanei, ci ca si mesaj etern al Spiritului omului care a fost Regina Maria a Romaniei, intr-un testament prin care lasa mostenire ceea ce a avut mai puternic si mai viu in ea, Iubirea:
“Tarii mele si Poporului meu, cand veti ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tacerii vesnice, care ramane pentru noi o mare taina. Si totusi, din marea dragoste ce ti-am purtat-o, as dori ca vocea mea sa te mai ajunga inca odata, chiar de dincolo de linistea mormantului. Abia implinisem 17 ani, cand am venit la tine; eram tanara si nestiutoare, insa foarte mandra de tara mea de bastina, si am imbratisat o noua nationalitate m-am straduit sa devin o buna Romanca. (...) Nimeni nu e judecat pe drept cat traieste: abia dupa moarte este pomenit sau dat uitarii. Poate de mine va veti aminti deoarece v-am iubit cu toata puterea inimei mele si dragostea mea a fost puternica, plina de avant: mai tarziu a devenit rabdatoare, foarte rabdatoare. (...) Te binecuvantez, iubita Romanie, tara bucuriilor si durerilor mele, frumoasa tara, care ai trait in inima mea si ale carei carari le-am cunoscut toate. Frumoasa tara pe care am vazut-o intregita, a carei soarta mi-a fost ingaduit sa o vad implinita. Fii tu vesnic imbelsugata, fii tu mare si plina de cinste, sa stai vesnic falnica printre natiuni, sa fii cinstita, iubita si priceputa.”
Sursa: http://www.balcic.net/regina%20maria.html

Ceea ce am inteles eu este ca Iubirea este eterna si infinita, ca nu cunoaste granite, nationalitati si culoare. Ca Iubirea este ceea ce da ravna sufletului nostru si putere pentru stradania mintii noastre. Iubirea este mangaierea, vindecarea si Adevarul.

Mi-e dor...

            
            
              Mi-e dor de Oameni si de Tine, mi-e dor de-o lume in care nu se spun cuvinte. Mi-e dor sa tac, sa nu mai spun nimic si sa fac punti spre voi din curcubee. Vreau sa ascult, sa inteleg si sa invat cum stie doar tacerea sa iubeasca, cum poate doar privirea sa atinga si sa mangaie, cum numai aerul poate sa cuprinda intr-o imbratisare copleta, totala. Vreau sa ma ratacesc intr-o astfel de stare.
              Mi-e nefiresc de dor de cer si de lumina Ta aproape orbitoare, mi-e dor de soare desi inca nici nu m-a lasat usor dintr-o imbratisare. Mi-e foarte dor de Mare chiar daca abia m-am scaldat in sare, am gustul ei in piele si in par.
              Mi-e foarte dor de Tine si de Acasa, un loc in care nu exista timp iar lucrurile si oamenii nu sunt impartite in bune si rele, in negre si albe. Acolo unde zambetul din fiecare dimineata nu-mi este strivit de Gand...ci esti doar Tu pretutindeni!
Am obosit si n-as mai vrea sa spun vreodata ca fericirea este o stare interioara mie, cu care m-am nascut dar la care uneori simt ca nu am dreptul. Doar Tu mi-ai dat-o in totala ta daruire...
Uneori mi se pare ca sunt un copil senin ratacit intr-o jungla labirintica si aproape sfasietoare, care cere tribut pentru fiecare zambet, fiecare tresarire de iubire pe care-o simt inlauntrul meu puternic si se revarsa in afara.
Mi-e dor sa traiesc asa cum simt, intr-o deplina libertate de a iubi, de a trai plenar viata unei frunze sau zborul unui fluture sau caderea libera a unui fulg de nea in cautarea lina a locului lui.
Ma inchin in fata Ta si Dumnezeului din mine ma rog, arata-mi si poarta aceasta, a acestui Rai ce ma asteapta la capat.

Un tinut nou...

             De cate ori cunosc un nou tinut pentru mine, nu obosesc niciun moment sa ma bucur si sa ma mir. Mi se umple sufletul si-mi da pe afara, respir intrerupt si cu sete aerul acelui loc, pentru a-l cuprinde in mine, pentru a-l cunoaste si trai. Imi sunt ochii plini de fericirea vazutelor, inima plina de soapta nevazutelor, fiinta mi-e intr-un freamat cuminte si neintrerupt, intr-un total act al cunoasterii. Iubesc Pamanutul acesta indiferent de culoarea, altitudinea ori longitudinea lui, ma regasesc adesea intro profunda si permanenta stare de admiratie si recunostinta. Adeseori ma intreb Cine ar fi putut sa aibe o astfel de maiestrie a creatiei si armoniei...Stiu, nimeni altcineva...
Exclam adeseori in astfel de situatii "Pamanutul acesta este binecuvantat de Dumnezeu!", pentru ca apoi sa-mi amintesc fara greutate ca aceeasi exclamatie am facut-o de cand ma stiu, de cand cunosc, fata de orice loc din lumea aceasta pe care l-am vazut...Orice loc, orice tinut, orice tara si orice coltisor de lume e binecuvantat de Dumnezeu...
Entuziasmul meu scade imediat ce las Intregul si observ "detaliul"...zambesc amar si ma intreb incet "Si atunci ce nu merge, de ce nu e bine, de ce poporul acestui loc nu este fericit!?" Raspunsul imi vine fara ezitare si instantaneu "Tara aceasta nu are nicio problema, oamenii ei poate ca da"...si atunci nu merge, si nu e tocmai mai bine, si nimeni nu e intru-totul fericit...
          Soarele incalzeste pamantul si lumineaza fiecare clipa a zilei, marea intr-un freamat neintrerupt isi iubeste tarmul, ca o femei frumoasa care se reintoarce mereu la barbatul iubit intr-o poveste eterna de dragoste...Dumnezeu se roaga de noi...sa iubim, sa credem, sa simtim, sa traim...

Daca TU nu ai exista...

         Ramai in Dumnezeu, umil si smerit in fata Lui, in fata ta si a celorlalti...iata o adevarata provocare, una dintre cele mai mari ale vietii mele.

        Sunt rodul creatiei Sale, aflata in desavarsire in aceasta viata. Mintea, trupul, sufletul, spiritul insasi aceasta viata sunt daruri Ceresti...nimic nu e al meu si niciuna dintre ele nu evolueaza fara sprijnul nemijlocit al Dumnezeului "Facatorul Cerului si al Pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor".

Nimic din tot ce am nu mi se datoreaza exclusiv si tot ce am primit n-as fi stiut sa cer atat de potrivit, sa fi fost dupa mine.

        Am primit o minte agera, pentru ca apoi sa am probleme sa rezolv, sa o lucrez, sa o dezvolt si nu pentru a spune, cu infatuare "eu stiu". Nimic din ceea ce traiesc nu e intamplator si toate cele ce vin la mine sunt daruri Ceresti. Oricat de obscura si nedreapta mi s-a parut uneori viata, acum stiu ca toate nu au fost decat ceea ce-mi trebuia pentru urmatorul meu pas spre lumina.  

       Am primit privirea clara, ca sa invat sa deslusesc cu ea in intuneric si nu pentru a iscodi si cerceta. Si poate am gandit vreodata ca oamenii sunt aprigi si prea rai dar acum stiu ca ei nu sunt decat oglinzi pentru ca tocmai eu sa vad in interiorul meu.

      Mi-a dat suflet pentru ca sa nu raman doar lut, fara el n-as sti cum sa aflu Adevarul si sa descopar sursa lui "a fi frumos". Pentru a trai ceea ce Poetul a vrut sa spuna cu "fericirea dinlauntrul meu e mai puternica decat mine".

      Am primit trupul pentru ca sa pot intelege ca viata este curgere, si nu incrancenari. Asa cum inima bate pentru a ma hrani neintrebadu-se de ce trebuie, plamanii ma purifica fara sa spuna cat de greu le este, picioarele ma poarta si mainile ma slujesc, credincioase si neobosite. 

      Omenescului din mine ii este greu sa accepte un adevar atunci cand acesta nu este intrutotul al lui, fara sa-l inteleaga, sa-l traiasca si sa-l cearna prin sita constiintei. Greu se chinuie pana sa inteleaga ca "eu sunt" este de fapt "Dumnezeu ESTE", dureros accepta ca "eu pot" inseamna puterea divina manifestandu-se prin mine, pentru mine pentru ca "acolo unde se termina omul, acolo incepe Dumnezeu"

Doamne, coboara-mi mintea in inima, in flacara iubirii ei sa ard vanitatile, orgoliile, mandriile, indaratniciile, lumestile mele slabiciuni, ajuta-mi sa raman in Iubirea ta atoatemangaietoare si tamaduitoare.
       Dumnezeu nu este o suma de concepet, nu este nici Biserica, nu este legenda sau vreun vis...

Dumnezeu ESTE! A fi in Dumnezeu, pentru mine, inseamna starea de constienta, aflata intr-o cat mai mica masura impurificata de ego, in conexiune nemijlocita cu Sursa...Omenescul din mine o traduce ca fiind Iubire.
.....daca TU nu ai fi, eu pentru ce as mai exista!?